
Nu prea suntem mancatori de gem si dulceata, ceea ce nu e prea rau pentru ca nu trebuie sa stau ore intregi sa fac " sute " de borcane si borcanase de gem asa cum facea mama cand eram mici, si culmea e ca atunci se mancau toate, dar cred ca motivul e ca nu existau atat de multe dulciuri. Tot de pe vremea copilariei e si prajitura asta, mi-am amintit de ea si mi s-a facut pofta asa ca am executat-o. Iata si ingredientele:
- 200 gr unt
- 3 oua
- 3 linguri smantana
- faina
- gem de prune
- zahar pudra
- esenta de vanilie
- esenta de rom
- miez de nuca
- 2 pliculete de ness
- 1 plic praf de copt
Nu prea sunt exacte cantitatile pentru ca am facut-o " din ochi", dar sunt sigura ca toata lumea stie de prajitura asta si nu e nevoie de cantitati exacte, eu vreau doar sa v-o amintesc.
Din unt, galbenusul de ou, smantana, esenta de vanilie, zahar, praf de copt si faina cat cuprinde se face un aluat ca cel pentru biscuiti care se lasa la rece cam 30 min. Cat asteptati dupa aluat sa se raceasca va puteti ocupa de bezea, care se face din albusuri cu nuca macinata si cu nes si ceva zahar pudra ( cam 150 gr). Intai faceti bezeaua si apoi amestecati in ea nuca si nesul, usor sa nu se lase.
Gemul de prune l-am amestecat cu esenta de rom, doar pentru ca-mi place aroma..........
Cling Cling,.....au trecut 30 min, gata aluatul. Il intindem intr-o tava si-l dam la cuptor...cam 12 min, hai 15 sa fim siguri, punem apoi gemul peste aluatul aproape facut si deasupra bezeaua. Mai lasam cateva min pana se face si bezeaua si gata prajitura. O taiam calda dar asteptam pana se raceste sa o savuram, asta daca mai aveti rabdare. POFTA BUNA!